Nu cunoaștem multe alte domenii în care succesul comercial al produselor să fie atât de puternic corelat cu valoarea percepută a acestora și în care aspectul etichetelor lor să contribuie atât de puternic la formarea acestei percepții.
Realizarea unui produs care deseori este asociat cu momentele plăcute din viața consumatorilor, precum o cină în familie, o seară romantică sau o ieșire cu prietenii, reprezintă un meșteșug care necesită multă pasiune pentru a obține rezultatul dorit.
Deși etichetarea reprezintă doar unul din pașii necesari în dezvoltarea unui produs precum berea, vinul sau băuturile spirtoase, ne sfătuim întotdeauna clienții să pună accent pe felul în care etichetele lor comunică calitatea, povestea și caracterul produsului, într-un mod care să atragă potențialii cumpărători.
Brandul tău va fi întodeauna apreciat în măsura în care și produsele tale vor fi, însă în timp ce produsul câștigă încrederea consumatorului datorită calităților sale, eticheta este cea care contribuie la diferențierea lui față de alte produse similare, garantând recunoașterea acestuia pe rafturile magazinelor.
O etichetă reprezintă mai mult decât un simplu indicator de conținut. Este primul lucru care poate fi observat la produsul tău și este surprinzător cât de mult poate influența aceasta percepția și decizia cumpărătorilor.
O etichetă de calitate creează conexiune. Ea dă tonul și sugerează cumpărătorilor la ce să se aștepte de la produsul tău, nu doar de la prima vedere, însă și de la prima atingere.
De la design și elemente decorative, la materialele premium utilizate, etichetele rafinate și provocatoare din punct de vedere tehnologic au adus întotdeauna beneficii industriei băuturilor alcoolice.
Fiind un domeniu puternic creativ, poți atrage cumpărătorii cu o experiență multi-senzorială datorită finisajelor vizuale și tactile ale etichetei produsului.
Venim în întâmpinarea nevoilor tale cu cele mai moderne tehnologii de imprimare și finisare pe care industria le are de oferit, asigurându-ne de fiecare dată că ești conștient de toate opțiunile uimitoare din care poți alege.
Pentru ca o etichetă să își mențină întotdeauna aspectul impecabil și să facă față cu succes condițiilor de depozitare, transport și consum ale produsului, este necesară o combinație de adezivi și materiale de calitate care să o protejeze și să îi asigure rezistența în fața unei game variate de provocări.
Astfel, aspectul ei nu va fi afectat de frecare, umiditate, variații extreme de temperatură sau de scufundarea într-o frapieră plină cu gheață, cum ar putea fi în cazul unei sticle de vin, bere sau alte băuturi.
Pentru ca produsele tale să iasă cu adevărat în evidență, îți propunem soluții complexe care depășesc limitările unei etichete de bază.
Suntem echipați cu o linie de producție care permite o gamă largă de proceduri de tipar și finisare și ne asigurăm întotdeauna că ești conștient de potențialul nostru de a duce etichetele produselor tale la un alt nivel.
Prin procesul de imprimare digitală putem personaliza fiecare etichetă individual cu texte, numere, coduri sau design-uri unice, astfel încât nicio etichetă nu va fi identică cu cealaltă.
Introducerea elementelor variabile în designul etichetelor tale creează un raport de diferențiere între produsul tău și restul produselor de pe raft și îți permite să te adresezi direct cumpărătorilor, stabilind o legătură emoțională cu ei prin apelul la valorile lor personale.
Cu cât un cumpărător se va identifica mai profund cu povestea din care fac parte produsele tale, cu atât este mai probabil să le achiziționeze.
Rezultate remarcabile sunt obținute prin personalizarea și direcționarea campaniilor, promovând produse în ediție limitată sau adaptând designul etichetelor la regiuni și interese specifice.
Embosarea reprezintă un procedeu sofisticat utilizat pentru reliefarea prin presiune controlată a unor elemente specifice din designul etichetei. Prin deformarea materialului, se creează diferențe de înălțimi care generează un joc subtil de lumini și umbre care atrage atenția și invită la atingere, oferind astfel o dimensiune tactilă etichetei și un aspect general sofisticat și exclusivist.
Etichetele în relief evidențiază complexitatea designului, sugerând o atenție la detalii care sporește valoarea percepută a produsului, lucru care cu siguranță trezește interesul cumpărătorilor.
Embosarea se poate realiza pe o gamă variată de materiale speciale, iar pentru un plus de rafinament, acest procedeu poate fi combinat cu aplicarea foliei la cald.
Folia metalică reproduce vizual strălucirea unui anumit metal, precum aurul, argintul, cuprul sau bronzul.
Luciul distinct și elegant al etichetelor care conțin elemente metalice și reflectorizante, contribuie la o percepție premium a produselor și cresc atractivitatea și valoarea percepută a acestora.
Dacă sunt integrate în design pe un fundal întunecat sau împreună cu alte metode de înfrumusețare precum embosarea sau serigrafia, rezultatul este unul cu adevărat spectaculos, trezind astfel interesul și celor mai sofisticați cumpărători.
Cumpărătorii pot fi atrași nu doar de aspectul, ci și de atenția la detalii și senzația plăcută la atingere pe care o oferă etichetele produselor tale. Oferind luciu și volum detaliilor dorite prin intermediul serigrafiei, lacul tactil adaugă etichetelor o nouă dimensiune ce poate fi explorată și prin alte simțuri decât cel vizual.
Serigrafia, o tehnică de imprimare sofisticată, permite transferul precis al lacului pe suprafața etichetei prin intermediul unei site serigrafice cu perforații doar în zonele corespunzătoare elementelor grafice.
Această tehnică este ideală pentru conceptele de design sofisticate, creând o etichetă care nu doar iese în evidență vizual, ci și oferă o experiență tactilă memorabilă pentru cumpărători.
Pentru a prelungi durata de viață a etichetelor, asigurând strălucire și intensitate culorilor, prevenind decolorarea lor în urma expunerii la soare și umiditate, dar și pentru a le proteja de o uzură moderată, putem acoperi materialul imprimat cu un lac protector. La fel cum crema solară ne protejează pielea de arsuri, lacurile se întăresc instantaneu sub lumina lampilor UV și creează un scut de protecție.
Legate mai mult de funcția etichetelor decât de estetica lor, lacurile pot fi mate sau lucioase pentru a completa cele mai standard tipuri de materiale. Aplicarea unui lac mat este recomandată pe un material mat, oferind etichetelor un aspect discret și elegant, iar pe un material lucios se va aplica un lac lucios care va evidenția culorile și strălucirea etichetelor.
Pe lângă rolul lor esențial în protejarea etichetelor, acoperirile cu lac contribuie la crearea unui efect vizual atunci când sunt aplicate doar pe anumite componente de design, adăugând astfel un plus de profunzime și strălucire etichetelor.
Datorită contrastului și diferențelor vizuale ce apar între zonele de aplicare și restul etichetei, lacuirea selectivă este una dintre cele mai interesante metode de înfrumusețare disponibilă.
În funcție de preferințe, poți alege între un aspect lucios pentru culori mai vibrante, mat pentru un plus de eleganță și rafinament, sau satinat pentru un luciu subtil.
Calitatea etichetelor reflectează calitatea produselor, prin urmare, este important să te asiguri că produsele tale arată grozav pe rafturile magazinelor. Manipularea frecventă, umezeala sau contactul cu diferite substanțe chimice pot duce la uzura și degradarea etichetelor, afectând grav imaginea brandului tău.
Procedeul de laminare al etichetelor de produs este o tehnică utilizată pentru a le îmbunătăți aspectul și durabilitatea. Prin aplicarea unei pelicule subțiri de material plastic peste suprafața lor, se creează un strat protector ce oferă etichetelor o rezistență superioară și un aspect deosebit.
La fel ca în cazul lacurilor de protecție, laminarea este disponibilă în format lucios sau mat, dar datorită grosimii adăugate materialului imprimat, creează un efect rafinat-premium și o strălucire deosebită pe care lacurile nu o pot reproduce.
Pentru a exploata întregul potențial al unei etichete, îți oferim o gamă largă de opțiuni de imprimare, astfel încât pe lângă tipărirea clasică pe față, putem tipări și verso-ul etichetelor.
În acest fel, o sticlă aparent simplă poate avea un design modern, remarcabil, sau în cazul unui ambalaj mai mic, se obține dublarea spațiului de expunere al informațiilor pe aceeași suprafață.
Imprimarea pe verso deschide o serie de posibilități estetice și funcționale complet noi, în special pentru recipientele transparente:
– Nu este necesară o contra-etichetă: aplicată pe un recipient transparent, eticheta este vizibilă pe ambele fețe.
– Efecte vizuale spectaculoase, prin tandemul etichetă frontală – contra-etichetă, aplicate pe un recipient transparent.
– Adezivul utilizat poate fi de tip detașabil, permițând dezlipirea etichetei și citirea informației de pe spate.
Produsul sau ambalajul produsului tau are o formă specială, cu unghiuri și contururi unice? Designul etichetei este complex și vrei să completezi conceptul grafic cu o formă de stantare deosebită pentru a scoate produsul în evidență?
Sau poate că niciuna dintre cele peste 4000 de forme de stantare din biblioteca noastră nu se potrivește nevoilor tale specifice și vrei o soluție personalizată, cu decupaj interior care permite produsului să fie vizibil într-un mod inedit.
Deși majoritatea produselor întâlnite pe rafturile magazinelor au o etichetă standard și sunt de cele mai multe ori pătrate, rotunde sau ovale, îți promitem că acest lucru nu reprezintă o regulă care să îți limiteze opțiunile de stantare a etichetelor la forme banale și des întâlnite.
În timp ce regulile și tendințele pieței se schimbă des rămânem la curent cu cele mai recente actualizări și inovații din industrie, iar în funcție de dorintele și nevoile tale specifice, propunem diverse construcții de materiale și adezivi.
Experimentează libertatea de a beneficia de numărul de etichete de care ai nevoie, atunci când ai nevoie. Lucrăm cu afaceri de toate dimensiunile și înțelegem că uneori e necesar un număr mic de etichete pentru a reacționa dinamic la tendințele pieței prin modificarea designului sau a informațiilor de pe etichete datorate unor noi reglementări.
Tirajele flexibile facilitează segmentarea pieței și sunt ideale pentru produse sezoniere, campanii de marketing specifice, promoții sau evenimente. Ele permit testarea eficientă a noilor produse și lansarea lor în ediție limitată, evitând blocajele de capital în stocuri mari și inutile de etichete, contribuind totodată la o abordare mai sustenabilă prin minimizarea deșeurilor și a impactului asupra mediului.
Iți punem la dispoziție o echipă specializată în designul etichetelor de produs oferindu-ți servicii grafice complete, implementabile, verificate cu departamentul nostru de producție.
Experiența noastră de peste 30 de ani ne oferă o perspectivă aprofundată asupra soluțiilor de etichetare și înțelegem nevoile, obiectivele și provocările specifie fiecărui domeniu pe care îl deservim.